Slogan

Slogan

Dr. Alexandra Palla Papavlu, CS II, premiul al II-lea la concursul ”Tineri Cercetători în Ştiinţă şi Inginerie”

Acasă Import Research Outreach Media Dr. Alexandra Palla Papavlu, CS II, premiul al II-lea la concursul ”Tineri Cercetători în Ştiinţă şi Inginerie”

Categorii

CATEGORII

Administrație

Structuri CDI

Mai multe

Departamente

Proiecte

Publicații

Evenimente

Cariere

CATEGORII

Cariere

Dr. Alexandra Palla Papavlu, Cercetător ştiinţific II în cadrul INFLPR, a obţinut premiul al II-lea la cea de-a treia ediţie a concursului ”Tineri Cercetători în Ştiinţă şi Inginerie” organizat de primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu prof. Rada Flavia Mihalcea de la University of Michigan, USA.

Dr. Alexandra Palla Papavlu este angajată a INFLPR din 2007. Şi-a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea din Craiova la vârsta de 25 de ani, în 2010, urmând apoi un stagiu postdoctoral la Universitatea din Barcelona (2 ani), Spania, cu tematica “Procesare laser de biomolecule pentru realizarea de biosenzori”. A lucrat la Institutul Paul Scherrer din Elveţia cu o bursă SCIEX şi ulterior la Laboratorul Naţional Oak Ridge din Tennessee, USA printr- o bursă Fulbright, iar acum îşi continuă cariera la INFLPR unde studiază aplicarea tehnicilor laser (LIFT, PLD, MAPLE) pentru fabricarea de dispozitive electronice şi optoelectronice pentru electronica flexibilă.

Premiul vine ca o recunoaştere a excelenţei tinerilor cercetători (cu vârsta până în 35 de ani) din domeniul ştiinţei şi ingineriei care, prin munca lor, au adus contribuţii extraordinare în domeniul lor de specialitate şi societăţii. Premianţii acestui an reprezintă domeniile fizică, medicină şi calculatoare şi provin din centre universitare şi de cercetare din Cluj, Bucureşti şi Timişoara. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul http://www.primariaclujnapoca.ro/Premiul-Tineri-Cercetatori-in-Stiinta-si-Inginerie.html

Nu există atașamente disponibile pentru acest articol.

Din aceeași categorie

  • All Posts
  • Brevete
  • Cariere
  • Căutare publicații
  • Fără categorie
  • Import
  • Informații
  • Internships
  • Organigrama
  • Projects
  • Seminars
  • Structuri auxiliare CDI
  • Tehnologii, Procedee, Produse
    •   Spate
    • 2019
    • Publications
    • Patents
    • 2018
    • 2017
    • 2014
    • 2016
    • 2015
    • Conferences and Workshops
    • Awards
    • National projects
    • News
    • Journals
    • Events
    • Internal seminars
    • Research
    • General seminars
    • Album
    • Scientific activity
    • INFLPR
    • Jobs
    • Laboratories
    • Education
    • Doctoral studies
    • 2009
    • International projects
    • 1990
    • 1999
    • 2003
    • 2008
    • M-ERA
    • 2010
    • 2011
    • 2012
    • 2013
    • Books
    • Seminars
    • Evenimente vechi
    • Outreach
    • Personal CDI
    • Proiecte
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Premii
    • Școala Altfel
    • Evenimente
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • Ştiri
    • Media
    • INSIGHTS
    • Program Nucleu
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    •   Spate
    • Istorie
    • Administrație
    • Raport anual de activitate
    • Comisia de etică
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Documente Utile
    • Informații de interes public
    • Cercetare disciplinară
    • Raport autoevaluare
    • Regulament Intern
    • Regulament de Organizare și Funcționare
    • HRS4R
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Consiliul Științific
    • Centrul de transfer tehnologic
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    •   Spate
    • Secția Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    •   Spate
    • Anunțuri
    • Organizare Instituțională
    • Studii și Stagii
    • Universitar
    • Istorie
    • Administrație
    • Raport anual de activitate
    • Comisia de etică
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Documente Utile
    • Informații de interes public
    • Cercetare disciplinară
    • Raport autoevaluare
    • Regulament Intern
    • Regulament de Organizare și Funcționare
    • HRS4R
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Consiliul Științific
    • Centrul de transfer tehnologic
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Laboratoare
    • Parteneriate
    • Master și Internship
    • Secția Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Rețele
    • Industrie
    •   Spate
    • Books
    •   Spate
    • Cereri de Brevete
    • Brevete Aprobate
    •   Spate
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    •   Spate
    • Consiliul Științific
    • Centrul de transfer tehnologic
    •   Spate
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    •   Spate
    • Evenimente vechi
    • Outreach
    • Personal CDI
    • Proiecte
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Premii
    • Școala Altfel
    • Evenimente
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • Ştiri
    • Media
    • INSIGHTS
    • Program Nucleu
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Rețele
    • Industrie
    •   Spate
    • INSIGHTS
    •   Spate
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    •   Spate
    • Stardoor
    • Isotest
    •   Spate
    • Laboratoare
    • Parteneriate
    • Master și Internship
    • Secția Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Rețele
    • Industrie
    •   Spate
    • Listă Tehnologii Avizate
    • Listă Tehnologii, Procedee, Produse
    •   Spate
    • Ştiri
    • Media
    • INSIGHTS
    •   Spate
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Spate
    • Program Nucleu
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Publicații
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    •   Spate
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Spate
    • Seminars
    •   Spate
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
  • All Posts
  • Brevete
  • Cariere
  • Căutare publicații
  • Fără categorie
  • Import
  • Informații
  • Internships
  • Organigrama
  • Projects
  • Seminars
  • Structuri auxiliare CDI
  • Tehnologii, Procedee, Produse
    •   Spate
    • 2019
    • Publications
    • Patents
    • 2018
    • 2017
    • 2014
    • 2016
    • 2015
    • Conferences and Workshops
    • Awards
    • National projects
    • News
    • Journals
    • Events
    • Internal seminars
    • Research
    • General seminars
    • Album
    • Scientific activity
    • INFLPR
    • Jobs
    • Laboratories
    • Education
    • Doctoral studies
    • 2009
    • International projects
    • 1990
    • 1999
    • 2003
    • 2008
    • M-ERA
    • 2010
    • 2011
    • 2012
    • 2013
    • Books
    • Seminars
    • Evenimente vechi
    • Outreach
    • Personal CDI
    • Proiecte
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Premii
    • Școala Altfel
    • Evenimente
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • Ştiri
    • Media
    • INSIGHTS
    • Program Nucleu
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    •   Spate
    • Istorie
    • Administrație
    • Raport anual de activitate
    • Comisia de etică
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Documente Utile
    • Informații de interes public
    • Cercetare disciplinară
    • Raport autoevaluare
    • Regulament Intern
    • Regulament de Organizare și Funcționare
    • HRS4R
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Consiliul Științific
    • Centrul de transfer tehnologic
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    •   Spate
    • Secția Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    •   Spate
    • Anunțuri
    • Organizare Instituțională
    • Studii și Stagii
    • Universitar
    • Istorie
    • Administrație
    • Raport anual de activitate
    • Comisia de etică
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Documente Utile
    • Informații de interes public
    • Cercetare disciplinară
    • Raport autoevaluare
    • Regulament Intern
    • Regulament de Organizare și Funcționare
    • HRS4R
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Consiliul Științific
    • Centrul de transfer tehnologic
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Laboratoare
    • Parteneriate
    • Master și Internship
    • Secția Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Rețele
    • Industrie
    •   Spate
    • Books
    •   Spate
    • Cereri de Brevete
    • Brevete Aprobate
    •   Spate
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    •   Spate
    • Consiliul Științific
    • Centrul de transfer tehnologic
    •   Spate
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    •   Spate
    • Evenimente vechi
    • Outreach
    • Personal CDI
    • Proiecte
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Premii
    • Școala Altfel
    • Evenimente
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • Ştiri
    • Media
    • INSIGHTS
    • Program Nucleu
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Rețele
    • Industrie
    •   Spate
    • INSIGHTS
    •   Spate
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    •   Spate
    • Stardoor
    • Isotest
    •   Spate
    • Laboratoare
    • Parteneriate
    • Master și Internship
    • Secția Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Rețele
    • Industrie
    •   Spate
    • Listă Tehnologii Avizate
    • Listă Tehnologii, Procedee, Produse
    •   Spate
    • Ştiri
    • Media
    • INSIGHTS
    •   Spate
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Spate
    • Program Nucleu
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Program Nucleu 2023-2026
    •   Spate
    • Publicații
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    •   Spate
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Spate
    • Seminars
    •   Spate
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
Anunț concurs Inginer
2 aprilie 2026

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR), cu sediul in...

Din aceeași categorie