Slogan

Slogan

ASTROFEST 2018

Categorii

CATEGORII

Administrație

Cercetare - Dezvoltare

Mai multe

Departamente

Proiecte

Publicații

Evenimente

Cariere

CATEGORII

Cariere

În data de sâmbătă, 19 mai, între orele 16:00 şi 22:00, se desfăşoară la Biblioteca Naţională din Bucureşti, evenimentul ASTROFEST 2018 la care INFLPR a fost invitat, datorită unui experiment dezvoltat în Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale.

ASTROFEST 2018, Festivalul de Astronomie și Explorare Spațială, se află la a III-a ediție şi a devenit o tradiție, fiind dedicat în primul rând amatorilor de astronomie și explorare spațială, dar având și un obiectiv „subversiv”: acela de a le insufla celor mici pasiunea pentru astronomie.

ÎNTÂLNIRE EXCLUSIVĂ CU COSMONAUTUL DUMITRU DORIN PRUNARIU
ASTROFEST 2018 marchează 37 de ani de la misiunea spațială a singurului cosmonaut român din acest moment.

OBSERVAȚII ASTRONOMICE
Seria de observații astronomice se desfășoară pe durata întregului eveniment. Publicul are la dispoziție peste 20 de telescoape profesionale puse la dispoziție de Știință & Tehnică, Astroclubul București și Clubul de Astronomie „AstRomânia”. Echipa de astronomi oferă în permanență suport și asistență, dar și informații interesante și scurte prelegeri despre corpurile cerești.

Programul de observații astronomice:
16:00 – 19:00. Soarele și petele solare
20:00 – 22:00. Planeta Venus în crepuscul
19:00 –22:00. Luna și craterele selenare (se pot observa craterele, munții și mările de pe suprafața Lunii precum și zonele de aselenizare ale misiunilor Apollo)
20:30 – 23:00. Planete (Jupiter), sateliții galileeni, roiuri globulare (Messier 13), stele duble, roiuri deschise
**Programul de observații astronomice este dependent 100% de condițiile meteorologice.

La ASTROFEST 2018 vor avea loc prezentări diverse:
EXPOZIȚIE TELESCOAPE
CURS DE ASTROFOTOGRAFIE
PREZENTĂRI INTERACTIVE DE ASTRONOMIE
Zona TERRA
Zona SOARE -INFPLR împreună cu ISS vor arăta, prin proiecție într-un spațiu dedicat, cum se formează și cum arată AURORELE POLARE.
Zona Zbor Spațial
ATELIERE ȘI WORKSHOPURI
SPECTACOL PENTRU COPII
SCIENCE TALK – pe scena festivalului.

ASTROFEST 2018 este realizat de Revista Știință & Tehnică, în colaborare cu Primăria Municipiului București prin Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române, alături de Biblioteca Națională a României și Ministerul Culturii.

Pentru informații actualizate, vă rugam să vizitați http://stiintasitehnica.com/astrofest-2018-19-mai-festival-astronomie-ex…

Nu există atașamente disponibile pentru acest articol.

Din aceeași categorie

  • All Posts
  • Căutare publicații
  • Fără categorie
  • Import
  • Informații
  • Internships
  • Projects
  • Seminars
    •   Back
    • Master
    • 2019
    • Publications
    • Patents
    • 2018
    • 2017
    • 2014
    • 2016
    • 2015
    • Conferences and Workshops
    • Awards
    • National projects
    • News
    • Journals
    • Events
    • Internal seminars
    • Research
    • General seminars
    • Album
    • Scientific activity
    • INFLPR
    • Jobs
    • Media
    • Laboratories
    • Education
    • Doctoral studies
    • 2009
    • International projects
    • 1990
    • 1999
    • 2003
    • 2008
    • M-ERA
    • 2010
    • 2011
    • 2012
    • 2013
    • Books
    • Seminars
    •   Back
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    •   Back
    • Istorie
    • Administrație
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Mai multe
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    • Consiliul Științific
    • Personal CDI
    • Stardoor
    • Isotest
    • Centrul transfer tehnologie
    •   Back
    • Departament Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    •   Back
    • Anunțuri
    • Outreach
    • Comisia de etică
    • Despre noi
    • Cercetare
    • Istorie
    • Administrație
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Mai multe
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    • Consiliul Științific
    • Personal CDI
    • Stardoor
    • Isotest
    • Centrul transfer tehnologie
    • Ştiri
    • Evenimente
    • Cariere
    • Departamente
    • Proiecte
    • Publicații
    • Parteneriate
    • Premii
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    • Universitar
    • Departament Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    • Rețele
    • Industrie
    •   Back
    • Books
    •   Back
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    •   Back
    • Ştiri
    • Evenimente
    • Cariere
    • Departamente
    • Proiecte
    • Publicații
    • Parteneriate
    • Premii
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    • Universitar
    • Departament Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    • Rețele
    • Industrie
    •   Back
    • Consiliul Științific
    • Personal CDI
    • Stardoor
    • Isotest
    • Centrul transfer tehnologie
    •   Back
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Mai multe
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    •   Back
    • Rețele
    • Industrie
    •   Back
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    • Universitar
    •   Back
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Back
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    •   Back
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Back
    • Seminars
    •   Back
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
  • All Posts
  • Căutare publicații
  • Fără categorie
  • Import
  • Informații
  • Internships
  • Projects
  • Seminars
    •   Back
    • Master
    • 2019
    • Publications
    • Patents
    • 2018
    • 2017
    • 2014
    • 2016
    • 2015
    • Conferences and Workshops
    • Awards
    • National projects
    • News
    • Journals
    • Events
    • Internal seminars
    • Research
    • General seminars
    • Album
    • Scientific activity
    • INFLPR
    • Jobs
    • Media
    • Laboratories
    • Education
    • Doctoral studies
    • 2009
    • International projects
    • 1990
    • 1999
    • 2003
    • 2008
    • M-ERA
    • 2010
    • 2011
    • 2012
    • 2013
    • Books
    • Seminars
    •   Back
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    •   Back
    • Istorie
    • Administrație
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Mai multe
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    • Consiliul Științific
    • Personal CDI
    • Stardoor
    • Isotest
    • Centrul transfer tehnologie
    •   Back
    • Departament Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    •   Back
    • Anunțuri
    • Outreach
    • Comisia de etică
    • Despre noi
    • Cercetare
    • Istorie
    • Administrație
    • Cercetare - Dezvoltare
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Mai multe
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    • Consiliul Științific
    • Personal CDI
    • Stardoor
    • Isotest
    • Centrul transfer tehnologie
    • Ştiri
    • Evenimente
    • Cariere
    • Departamente
    • Proiecte
    • Publicații
    • Parteneriate
    • Premii
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    • Universitar
    • Departament Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    • Rețele
    • Industrie
    •   Back
    • Books
    •   Back
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    •   Back
    • Ştiri
    • Evenimente
    • Cariere
    • Departamente
    • Proiecte
    • Publicații
    • Parteneriate
    • Premii
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    • Universitar
    • Departament Laseri
    • CETAL: Programul Centrului pentru Tehnologii Laser Avansate
    • ECS: Laboratorul de Electronica Cuantică a Solidului
    • PFN: Laboratorul de Fizica Plasmei şi Fuziune Nucleară
    • PTJ: Laboratorul de Plasmă la Temperatură Joasă
    • ALE: Laboratorul Acceleratoare de Electroni
    • FOTOPLASMAT: Centru de Inovare în Fotonică și Plasmă
    • Tehnologii avansate în filme subţiri
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    • Jurnale
    • Cărți / Capitole de carte
    • Brevete de invenție
    • Conferințe / Ateliere
    • Rețele
    • Industrie
    •   Back
    • Consiliul Științific
    • Personal CDI
    • Stardoor
    • Isotest
    • Centrul transfer tehnologie
    •   Back
    • Consiliul de administrație
    • Comitet de direcție
    • Servicii administrative
    • Mai multe
    • Organigrama
    • Raport anual de activitate
    • Rapoarte anuale de aplicare a Legii 544/2001
    • Bugetul de venituri și cheltuieli
    • Achiziții publice
    • Declarații de avere și interese
    • Plan de egalitate de gen
    • Plan de integritate
    • Plan strategic de dezvoltare
    • Contract colectiv de muncă
    • Avertizor de integritate
    • Informații de interes public
    • Calendar Școala Atfel
    • Cercetare disciplinară
    • INSIGHTS
    •   Back
    • Rețele
    • Industrie
    •   Back
    • PhD
    • Internship
    • Locuri de muncă
    • Universitar
    •   Back
    • Porți deschise
    • Seminarii
    • Outreach ştiinţific
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Back
    • Proiecte naționale
    • Proiecte internaționale
    •   Back
    • Seminarii publice
    • Seminarii interne
    •   Back
    • Seminars
    •   Back
    • Tehnologii avansate în filme subţiri

Din aceeași categorie