Prima ediție a Conferinței Internaționale “ICLPR-ST” organizată la Palatul Parlamentului

ICLPRST2022

Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR) anunță debutul primei ediții a “International Conference on Laser, Plasma and Radiation – Science and Technology” (ICLPR-ST) care va avea loc în perioada 7 – 10 iunie 2022, la Palatul Parlamentului în Sala “Nicolae Iorga”.

Conferința “ICLPR-ST” care se va derula în format hibrid va reuni, fizic, peste 200 de participanți, specialiști din țară și din străinătate, cercetători de la universități și instituții de cercetare de prestigiu de pe 4 continente, precum și membri ai unor companii industriale ce își derulează activitatea în domeniul științei și dezvoltării de noi tehnologii cu laseri, plasmă si radiatie, și nu numai.

Pe parcursul celor 4 zile, conferința va fi organizată în 12 sesiuni plenare, completate de 2 sesiuni de postere organizate pe diferite topicuri, în urma cărora participanții vor avea ocazia de a afla ultimele descoperiri în domeniul opticii, fotonicii, interacției radiației cu materia, a procesării inteligente a materialelor de la scara macro la scala nanometrică. O atenție specială în program este acordată celor mai noi aplicații în domenii precum mediul, științele vieții, generării energiei și dezvoltării de tehnologii cu plasmă și laser pentru asigurarea unui viitor sustenabil.

“Sunt foarte bucuros de faptul că instituția pe care o reprezint va organiza această primă ediție a conferinței ICLPR-ST. Acest lucru mă onorează, dar mă și responsabilizează, deoarece îmi doresc să facem din acest eveniment o tradiție. Sper ca sesiunile plenare să ofere participanților noutăți în domeniul laserilor, plasmei și radiației, iar reprezentanților companiilor prezente, o imagine clară despre cum cercetarea românească poate veni în ajutorul lor. Ne-am propus ca ICLPR-ST să nu fie doar o simplă conferință, ci un punct de legătură între cercetare și mediul privat.” Cristian Mihăilescu, Director General INFLPR

Evenimentul este organizat de INFLPR în parteneriat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Asociația Măgurele Science Park (MSP), precum și cu sprijinul sponsorilor: 3R Green, AMS 2000 Trading Impex, Apel Laser, BERD Trading, BIOTECH SOLUTIONS, CANBERRA PACKARD S.R.L., HISTERESIS, HYPO Tech & Consulting, NanoSystems MC, SC NANOTEAM, Shimadzu SPECS Surface Nano Analysis, Thales Group.

AtasamentMarime
ICLPRST_shortprogramme.pdf4.52 MB
ICLPRST_final_announcement_and_programme_2022.pdf632.74 KB
Comunicat_de_presa_prima_editie_a_ICLPR-ST_organizata_la_Palatul_Parlamentului_6_iunie_2022.pdf456.21 KB