Noaptea cercetătorilor: în septembrie se sărbătoreşte ştiinţa (27 Septembrie 2013)

http://noapteacercetatorilor.uaic.ro

Pe 27 septembrie, ştiinţa va evada din laboratoare în 5 dintre oraşele Romaniei, şi anume Bucureşti – Măgurele, Iaşi, Timişoara, Craiova, Cluj, alături de alte 300 de oraşe din Europa. Locaţiile din centrele oraşelor şi din campusurile universitare vor găzdui experimente spectaculoase, conferinţe despre marile mistere ale universului şi concursuri trivia pentru participanţi - toate acestea vor avea loc la "Noaptea cercetătorilor", un eveniment co-organizat de Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.

Evenimentul, al cărui scop este să promoveze cercetarea în rândul publicului larg, va fi sustinut de cercetători şi voluntari din cadrul Institutului, îndemnând publicul să înţeleagă ştiinţa dincolo de ecuaţii şi formule. Participanţii vor fi invitaţi să participe la experimente inedite şi amuzante, însoţite de explicaţii prietenoase despre fenomenele fizice sau chimice ce stau la baza efectelor spectaculoase.

Organizată la începutul anului şcolar, manifestarea se adresează în primul rând elevilor, preşcolarilor, părinţilor şi bunicilor, dar şi publicului larg, cu sau fără cunoştinţe avansate din domeniul ştiinţelor.

"Noaptea cercetătorilor" se organizează în toate ţările Uniunii Europene, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, prin fondurile FP7. Evenimentul este coordonat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Craiova, precum şi Institutul de Fizică Atomică şi Institutul Naţional de Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul noapteacercetatorilor.uaic.ro.