Seminar INFLPR, Miercuri, 17.02.2016, ora 10:00, Sectia Laseri, Dr. Andrei Popescu: “Montaj experimental pentru monitorizarea fazei lichide in timpul procesarii laser a metalelor”
Sunteti invitati sa participati la seminarul stiintific de Miercuri, 17.02.2016, ora 10:00 din Sectia Laseri care va cuprinde prezentarea D-lui Andrei Popescu, cu titlu: “Montaj experimental pentru monitorizarea fazei lichide in timpul procesarii laser a metalelor”.
Abstract:
Picaturile pe suprafata si porii reduc calitatea procesarilor laser. Pentru a reduce aceste deficiente, am efectuat un studiu asupra comportamentului topiturii si improscarii cu particule in timpul sudurii laser a unor piese de AlMg5 cu o sursa laser Nd:YAG, utilizand imagistica rapida, spectroscopie de masa si spectroscopie de emisie optica. Experimentele au fost efectuate in atmosfera de argon. Prin imagistica rapida s-au obtinut informatii legate de dinamica metalului lichid si explicatii pentru aparitia improscarilor. Prin ajustarea parametrilor laser, lichidul poate fi constrans sa ramana in baia de topitura, minimizand astfel improscarile cu metal topit si porozitatea. Nivelul urmator de cercetare a fost de a transpune cunostiintele dobandite la un material mai complex: un nanocompozit de AlMg5 ranforsat cu nanoparticule de Al2O3. La acest material grauntii sunt mai mici si mai numerosi, dispersia caldurii in material este intarziata si de aceea plasma laser si fenomenele de improscare cu particule sunt mult mai violente decat in cazul aliajului AlMg5. Am selectat trei metode pentru eliminarea particulelor in situ, in timpul expansiunii plasmei laser: un jet de argon care traverseaza plasma laser, un colector de silica transparent pentru lungimea de unda a radiatiei laser si o masca plasata pe suprafata compozitului, in vecinatatea zonei iradiate. Eficienta fiecarei metode va fi discutata in timpul expunerii.